Când mâna atinge piatra
Și cuvintele oamenii
Zdrobim
și ne-nvelim în saci
de rugină mărginită
în emoții suflecate
Iar când visele stau coadă la ușă
Și posibilitățile pândesc pe la geamuri
te-nvârți în dansul
pierderii memoriei
și-al firelor de praf din părul ei electrizat
Plângi gâtuit, apăsat de tracul respirației cotidiene
Plimbând pe deget aspirații de natura moartă.
Sfârșitul e aproape
Căci poezia are limite
pseudo-conturate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu